În căutările mele de a afla mai mult despre ajutorul pe care ni-l dăruiește Dumnezeu prin plante și copaci, am descoperit în Vechiul Testament, Noul Testament și în Sfânta Tradiție că acestea nu sunt doar un decor la întâmplare, ci sunt un mijloc de apropiere de Dumnezeu.

Primul care mi-a ieșit în cale a fost stejarul.

În Vechiul Testament (Cap. 13, 18, 23 din Facerea) ni se prezintă de mai multe ori stejarul din Mamvri. Acesta este locul spre care Avraam este trimis de Domnul să ”iși ridice corturile” ca să trăiască alături de soția lui, Sara. Este și locul în care primește binecuvantarea de la Dumnezeu, și locul din apropierea îngropării sale și a soției sale. Avraam primește sub stejar pe Sfânta Treime sub forma a trei oameni pe care îi roagă să ramână cu el, apoi le aduce apă și mâncare și îi roagă să se odihnească sub acest copac. În acest cadru, sub stejar, Avraam îl primeste pe Domnul, iar mai apoi primește binecuvântarea “căci printr-însul se vor binecuvanta toate neamurile pământului”.

Stejarul este prezentat ca un simbol al binecuvântării celui ce este socotit drept înaintea lui Dumnezeu, celui care traiește in acord cu Voia Divină.

Urmează copacii de chiparos, cedru si finic.

O alta minunată dezvăluire foarte importantă pentru noi am descoperit-o într-o biserică din Ierusalim, când am fost să vizitez Țara Sfântă Israel. Aproape de cetatea Ierusalimului este o biserică georgiană care păstrează istoria copacului din care s-a facut Sfânta Cruce. Părintele ghid ne spune că acestea ne-au fost transmise prin Sfânta Tradiție. Astfel, ne este prezentată o înlănțuire de icoane, într-un semicerc, în care sunt pictate scene care descriu izgonirea din Rai a lui Adam si Eva, căderea în păcat a lui Lot, nepotul patriarhului Avraam si ruga lui de a se întoarce la Dumnezeu.

Ca răspuns la rugaciunea lui, Lot primește trei semințe de chiparos, cedru și finic pe care trebuie să le planteze și să le ude cu apă din Iordan tot restul vieții sale. Peste mii de ani din acel fel de copac trei într- unul, se va face Crucea Mântuitorului. Următoarea icoana reprezintă momentul facerii Crucii Mântuitorului.

Urmează pictura Răstignirii Mantuitorului, apoi Învierea și închinarea Sfintei Maria Egipteanca la Sfânta Cruce.

Faptul că Lot a primit în mod concret acestă indicație a fost pentru mine o minunată uimire și bucurie. Unirea celor 3 esențe de copaci și transformarea lor într-un singur copac ne face trimiterea către Sfânta Treime și la legătura pe care Lot trebuie sa o refacă cu Dumnezeu îngrijind aceste plante chiparos, cedru si finic. Pentru mine este constatarea faptului că ridicarea treptată din cădere a umanității aratată simbolic prin căderea lui Lot se face în tot acest timp în care se pregătește și se așteaptă venirea Mântuitorului.

În Vechiul Testament (Cartea a III-a a Regilor cap. 6) regăsim cele trei esențe de copaci: chiparos, cedru și finic. Regele Solomon a fost ales de Dumnezeu sa construiască Templul Domnului “Iată, tu-mi zidești casă, dacă te vei purta dupa legile Mele… voi locui in mijlocul fiilor lui Israel si nu voi părăsi pe poporul meu Israel.” După ce a zidit Solomon Templul, așa a făcut: “de la pardoseala templului până la tavan pe dinăuntru, l-a îmbrăcat peste tot cu lemn de cedru, iar pardosela templului a făcut-o din scânduri de chipros.” Observăm și aparitia finicului în sculpturile de pe pereții templului si de pe ușile ce duceau la Sfânta Sfintelor: “a săpat pe ele heruvimi, finici si flori îmbobocite”. Este important de observat faptul că din cele trei esențe de copaci de cedru, chipros și finic doar două dintre ele sunt concret prezente în Templului Lui Solomon, iar finicul este prezentat doar în imagini.

În Noul Testament (Evanghelia dupa Ioan, cap. 12), finicul este prezent concret ca plantă cu care oamenii îl primesc pe Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului “au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui”. Apariția finicului în mâinile oamenilor care îl primesc pe Hristos în cetatea Ierusalimului este asemenea bucuriei primirii lui Hristos în inimile noastre .

Busuiocul apare ca un semn pentru descoperirea Crucii Mântuitorului.

Tot in Ierusalim în Biserica Invierii am aflat cum a fost găsită Crucea Mântuitorului , după aproximativ 300 de ani de la Răstignirea și Invierea Mântuitorului.

Într-un mod minunat, prin Pronia Divină, i se descoperă Sfintei Imparatese Elena, locul unde trebuie săpat pentru a descoperi Crucea Mântuitorului. Primește in vis imaginea că în locul respectiv cresc multe flori de busuioc. Era o zona la marginea orașului Ierusalim, unde, timp de 300 de ani, s-au aruncat gunoaiele orasului. Participând personal la săpare, Împarateasa Elena, văzând osteneala muncitorilor, ii roagă pe acestia să nu renunțe. Astfel se găsesc cele trei cruci: cele doua ale tâlharilor și Crucea Mântuitorului. Prima confirmare a găsirii Crucii Mântuitorului este învierea unui mort care era dus spre îngropare, la cimitirul din apropiere, doar prin simpla atingere a acestuia cu lemnul Crucii.

Crucea Mântuitorului a fost adusă de Sfinții Împărați Constantin și Elena cu minunată prețuire si recunoștință spre închinare într-o biserică din Ierusalim și au loc multe minuni la închinarea și atingerea Sfintei Cruci. Tot atunci are loc și închinarea Sfintei Maria Egipteanca la icoana Maicii Domnului și apoi la Sfânta Cruce, moment de revelație și schimbare a propriei vieții.

Minunată înlănțuire de icoane din biserica georgiană, care începe cu imaginea ieșirii din Rai a lui Adam și a Evei și se termină cu închinarea Sfintei Maria Egipteanca la Sfânta Cruce, mi s-a relevat ca o istorie a umanitații de la cădere la închinare.

Această împletire sinergică, între efortul oamenilor doritori și angajați în refacerea și păstrarea legăturii cu Dumnezeu și primirea darurilor plantelor și copacilor, este ziditoare pentru sufletul meu și am ales să împărășesc cu voi această trăire.